joi, 30 septembrie 2010

Solutia mea pentru Casa de asigurari de sanatate

Soluţia dupa parerea mea este un sistem asemanator cu cel al asigurarilor private. Pentru că într-o clinică privată nu iţi trece prin cap ideea sa dai şpagă, tocmai pentru că esti constient că platesti serviciile medicale.

Din procentul care se plăteste din salariu pentru CAS o parte să se platească în continuare din salariu iar o parte sa fie un contract individual cu spitalul/policlinica unde fiecare merge sa faca acum consultaţii.

Plata catre spital să se facă de către fiecare prin contract individual, pentru că e responsabilitatea mai mare în felul acesta. Spitalele pot oferi servicii de nivel diferit - de baza pentru cine nu are multi bani de investit, premium pentru cine vrea tratament preferenţial.

Suma obţinută de spital in felul acesta ar trebui sa revină spitalului pentru plăţile consumabilelor şi pentru o parte din plata salariilor. O parte poate merge spre casa de asigurari de sănătate, pentru cheltuielile care revin casei de asigurari de sănătate in spital.

Cei care nu vor avea un asemenea contract vor plăti orice consultatie din buzunar, la fel cum se face acum la clinicile particulare.

Nu cred ca vor fi mulţi care nu îşi vor face asigurarea respectiva de sănătate, pentru că dacă nu vor avea contract cu un spital nu vor putea să îşi ia concediu medical sau vor plăti orice consultatie integral din buzunar. Un alt avantaj pe care il vad eu este că spitalul va funcţiona ca un prestator de servicii, dacă nu atrage asiguraţi nu va avea fonduri şi va fi obligat sa se inchidă.

Consultaţiile de urgenţă trebuie să fie in continuare gratuite. Trebuie reglementat ce anume e urgenţă iar cei care nu sunt urgenţe (nu se aplică şi copiilor) vor trebui sa platească consultaţia.

Spitalele in care oamenii sunt internaţi şi sunt trataţi gratuit acum vor functiona în continuare cu fonduri de la casa de asigurari de sănătate ca şi până acum. Diferenta este că din CAS nu se mai suportă toate cheltuielile cu policlinicile si medicii de familie, vor fi mai putini bani colectati din salarii dar se poate ca un CAS diminuat sa scoată din munca gri la suprafata şi avantajele sunt evidente.

Preluare de aici

2 comentarii:

  1. Buna,

    Ti-am rasfoit blogul si mi-a facut placere sa citesc articole din categoria "Ce as face eu".

    AIESEC Romania deruleaza in perioada aceasta o campanie pe aceeasi idee, campanie care l-a inspirat si pe Andrei Rosca in scrierea articolului Tu ce-ai face ca sa schimbi lumea?

    As vrea sa iti promovez blogul pe pagina de supporters a campaniei: http://blog.aiesec.ro/supporters.

    Cum suna asta?

    Madalina Buzdugan

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt de acord, bineinteles, suna foarte bine :) Multumesc mult!

    RăspundețiȘtergere